P**** M****
ReclamantO***** F******** T******** P*****
PârâtAdmite, ca fondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oraşul Fierbinţi Târg Respinge cererea formulată de reclamanta P**** M**** (date) în contradictoriu cu pârâtul Oraşul Fierbinţi Târg, prin primar (date), fără calitate procesuală în cauză. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac a recursului se va depune la Tribunalul Ialomiţa. Dată şi citită în şedinţa publică din 21.01.2019.
Hotarare 66/2019 din 21.01.2019pentru ca pârâtul să depună înscrisuri- referat de specialitate
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Comunică înscrisului privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a oraşului Fierbinţi Târg, către reclamantă şi i se solicita punct de vedere cu privire la acest aspect. Pune în vedere pârâtului, prin apărător să înainteze la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei primarului nr. 80/2018 cu precizarea modului de calcul al salariului reclamantei, a temeiului de drept pentru fiecare element salarial luat în calcul. De asemenea să înainteze la dosarul cauzei cele două hotărâri de Consiliu nr. 34/2017 şi 8/2018 cu anexa I , în integralitate, hotărâri care au stat cumva la baza salarizării reclamantei, fiind necesar eventual a observa dacă există funcţii similare, plătibile în acelaşi mod pretins de reclamantă. Pune în vedere pârâtului, prin apărător dacă la stabilirea salariului reclamantei s-a plecat de la 1450 sau de la 1900 conform HG nr. 846/2017. Relaţiile se vor depune la dosarul cauzei cu 5 zile înaintea termenului de judecată. Amână cauza la data de 10 decembrie 2018, termen dat în cunoştinţă pârâtului, prin apărător şi pentru când se citează reclamanta cu copie înscris excepţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2018
Incheiere de sedinta din 26.11.2018