B** D****** T****** C******
Intimat PetentS* S**** T******* F******** S**
Apelant ReclamantM***** M****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de apelanta creditoare societatea S.T.F. S.R.L., împotriva Încheierii civile nr.5045/CC pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş la data de 25.07.2018 şi în consecinţă, Schimbă în tot hotărârea atacată în sensul că admite cererea promovată de B** D****** T****** C******, şi, în consecinţă, Încuviinţează executarea silită promovată de societatea creditoare S.T.F. împotriva debitoarei M.M. în baza titlului executoriu constând în Contractul de credit nr.003750MC/03.07.2017 încheiat între societatea creditoare S.T.F S.R.L. şi debitoarea M.M. Autorizează societatea creditoare să treacă la executarea silită a debitoarei M.M. în toate modalităţile prevăzute de lege şi pentru recuperarea creanţei în sumă de 1.783,76 lei. Definitivă şi executorie. Pronunţată în condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă azi, 30.10.2018.
Hotararecameraconsiliu296/2018 din 30.10.2018În baza art. 396 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, va amâna pronunţarea hotărârii în cauză pe data de 30.l0.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 pct. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2018