S** F**** L**** P***** R*** O*** M****
ReclamantD******* D* S******* P****** P******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Administraţiei Publice "Forţa Legii" - acţionând în numele membrului de sindicat Radu Oana Maria -, în contradictoriu cu pârâta D******* D* S******* P****** P******, având ca obiect având ca obiect pretenţii – plata diferenţelor dintre salariilor cuvenite şi cele încasate în mod efectiv, în perioada aprilie 2015 – iulie 2016. Obligă pârâta să-i achite funcţionarului public anterior menţionat - Radu Oana Maria -, diferenţa dintre drepturile salariale acordate începând cu data de 01.08.2016 (calculate în raport de un salariu de bază în cuantum de 2.559 lei, stabilit prin Dispoziţia nr. 96/01.08.2016) şi salariile efectiv încasate în perioada 09.04.2015 – 31.07.2016 - sumele cuvenite urmând a fi actualizate în raport de coeficientul de inflaţie -, precum şi să-i plătească dobânda legală aferentă – până la momentul achitării efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 mai 2018.
Hotarare 1299/2018 din 08.05.2018adresa catre parat
Incheiere de sedinta din 03.04.2018Pentru a fi depuse înscrisuri în vederea stabilirii competenţei
Incheiere de sedinta din 27.03.2018