R** & R** S*
CreditorT*** M****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul B.E.J. TRANCĂ BOGDAN OVIDIU. Încuviinţează executarea silită ce face obiectul dosarului execuţional nr. 2945/2018, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 4221 din data de 02.11.2016, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. 9537/1748/2016, conform dispozitivului sentinţei menţionate, împotriva debitorului T*** M**** la cererea creditoarei RCS & RDS S.A. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege. Prezenta încuviinţare a executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării şi se extinde asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 12.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 12.11.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 12.11.2018. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2018