C****** O******* D**** C***** C* D** P*** A*** A** P*** A****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** H********
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de pârâta Casa Judeteană de Pensii Hunedoara împotriva sentintei civile nr.800/2018 pronuntată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.1387/97/2018. Schimbă sentinta atacată în sensul că respinge în tot actiunea formulată de reclamantul Cărăbaş Octavian Dănuţ Cornel împotriva pârâtei Casa Judeteană de Pensii Hunedoara. Fără cheltuieli de judecată în apel.
Hotarare 1277/2019 din 03.10.2019Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Se amână pronuntarea pe fondul cauzei la data de 03 octombrie 2019 în vederea deliberării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2019În temeiul art.29 alin.(4) din Legea nr.47/1992 privind organizarea, şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169^1 din Legea nr. 263/2010, în interpretarea conferită prin Decizia nr.69/15.10.2018 în dosarul nr. 1915/1/2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, raportat la art. 16, art. 47 alin. 2, art. 108 alin. 2 din Constituţie, excepţie ridicată de intimatul-reclamant Cărăbaş Octavian Dănuţ Cornel cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Pasc Alina în contradictoriu cu apelanta-pârâtă C*** J******** D* P***** H******** în dosar nr. 1387/97/2018 al Tribunalului Hunedoara, având ca obiect recalculare pensie. Acordă termen în cauză la data de 26.09.2019, în vederea comunicării cu apelanta a unui exemplar din cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019Amână cauza şi acordă termen la data de 13.06.2019 în vederea comunicării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de intimatul Cărăbaş Octavian cu apelanta C*** J******** D* P***** H********. Prorogă discutarea cererii de suspendare a cauzei formulată de intimatul reclamant la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019Suspendat conform art. 520 alin. 4 N.C.P.C. până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 69/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1915/1/2018.
Incheiere suspendare din 29.11.2018