Ş***** V******* O*******
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** C******************** J******** A F********* P****** G***
Parte civilăS***** R**** R********** P*** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăS* A************** G*** S**
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 346 alin. 1 din C.p.p., Constată faptul că Tribunalul Gorj este instanţă competentă cu soluţionarea prezentei cauze. Constantă că nu au fost invocate cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 388/P/2014 din 20.04.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind acţiunea penală exercitată faţă de inculpatul Ş***** V******* O*******, fără antecedente penale, trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală”, în formă continuată, prev. art. 9 alin. 1, lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (6 acte materiale) . Cheltuielile judiciare vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei pe fond. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 25.02.2019, la Tribunalul Gorj.
Incheierefinalacamerapreliminara21/2019 din 25.02.2019Amână judecarea cauzei la 25.02.2019 pentru a se repeta procedura de citare cu partea responsabilă civilmente.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019Amână judecarea cauzei la 28.01.2019 pentru a se repeta procedura de citare cu partea responsabilă civilmente.
Incheiere de sedinta din 07.01.2019Amână judecarea cauzei la 07.01.2019 pentru a se repeta procedura de citare cu partea responsabilă civilmente.
Incheiere de sedinta din 03.12.2018Se acordă un nou termen de judecată pentru a se cita SC ANGY&ROXZ&ARINA SRL, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula cereri şi excepţii în termen de 20 de zile de la primirea citaţiei cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Incheiere de sedinta din 05.11.2018pentru a se solicita de la Oficiul Registrului Comerţului relaţii în legătură cu SC INTERAXA COMPANY SRL si cu SC ANGY&ROXY&ARINA SRL.
Incheiere de sedinta din 08.10.2018Amână cauza la data de 08.10.2018 pentru continuitatea completului.
Incheiere de sedinta din 17.09.2018Amână judecarea cauzei la 17.09.2018 pentru lipsa de procedură cu păr?ile.
Incheiere de sedinta din 25.06.2018