M***** I***********
IntimatB***** E******** P***** D** C***** T*********** B*******
PetentRespinge, ca nefondată, sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Botoşani, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale de 3.600 lei cu pedeapsa închisorii, privind pe condamnatul Maldan Ionuţ Cosmin, pedeapsă pronunţată prin sentinţa penală nr.171 din 01 noiembrie 2016 a Tribunalului Botoşani. Cheltuielile judiciare rămân la stat. Suma de 130 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, rămâne în sarcina statului şi se va achita Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 decembrie 2018.
Hotarare 184/2018 din 13.12.2018Se amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură cu intimatul, întrucât lipseşte, din acele dosarului rezultând că este plecat în străinătate într-un loc necunoscut. Va fi citat intimatul de la domiciliu şi prin afişare la sediul instanţei şi se va emite acestuia o adresă prin care i se va pune în vedere să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată, întrucât prezenţa sa este obligatorie potrivit legii.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Se amână judecarea cauzei pentru lipsa intimatului a cărui prezenţă este obligatorie. Dispune citarea acestuia cu mandat de aducere cuprinzând toate datele de identificare.
Incheiere de sedinta din 25.10.2018Se amână judecarea cauzei pentru lipsa intimatului a cărei prezenţă este obligatorie şi pentru lipsa apărătorului desemnat din oficiu. Se va cita intimatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 27.09.2018