A***** E***
ReclamantA***** S*****
ReclamantC******* S****** G******
PârâtC******* M**** V******
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanţii A***** E*** şi soţia A***** S***** în contradictoriu cu pârâţii C******* S****** G****** şi soţia C******* M**** V****** şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâţii să le recunoască dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului înscris în CF 25128 Feldru, nr. top. 1203/3/2, în suprafaţă de 134 mp şi să predea în posesie suprafaţa de 61 mp pe care aceştia o ocupă fără drept, astfel cum a fost identificată această suprafaţă în raportul de expertiză tehnică depus la dosar de expert Takacs Iosif Zoltan,(f.45-58) iar pe viitor să se abţină de la orice act de tulburare sau deposedare asupra acestui teren. Obligă pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 2878 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Năsăud, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 23.09.2019.
Hotarare 1876/2019 din 23.09.2019Din lipsă de timp pentru deliberare, amânat pronunţarea la data 23.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019comunicare expertiză;
Incheiere de sedinta din 09.05.2019Amânat cauza pt. lipsă raport expertiză
Incheiere de sedinta din 14.02.2019încuviinţare probe;
Incheiere de sedinta din 06.12.2018Având în vedere că prin Încheierea de şedinţă din data de 08.10.2018 s-a admis declaraţia de abţinere formulată de judecător Munteanu Diana-Maria în prezenta cauză, se întrerupe orice act de procedură şi se trimite dosarul la Compartimentul Registratură din cadrul Judecătoriei Năsăud pentru o nouă repartizare aleatorie. Pronunţată în şedinţa publică din 09.10.2018
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Admite declaraţia de abţinere a D-nei judecător Munteanu Diana-Maria, de la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1394/265/2018 al Judecătoriei Năsăud. Dispune trimiterea dosarului la registratura instanţei în vederea efectuării unei noi repartizări aleatorii cu blocarea completului C1. Menţine actele îndeplinite de d-na judecător Munteanu Diana-Maria până la acest moment în cauză. În baza art. 48 alin.3 CPC, instanţa respinge cererea de recuzare ca rămasă fără obiect. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 08.10.2018.
Incheiere abtinere din 08.10.2018