A******** I******** R******
PetentRespinge cererea formulată de petena ASOCIATIA „ÎMPĂDURIM ROMÂNIA”, cu sediul declarat în Mioveni, str. Muntenia, bloc M6, sc.B, ap.2, judeţ Argeş. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru petentă şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 Martie 2018.
Incheiere finala dezinvestire din 01.03.2018Încuviinţează cererea formulata de reprezentantul petentei cu privire la acordarea unui nou termen de judecata. Menţine în sarcina petentei, obligaţia de a remedia următoarele neregularităţi: - să refacă statutul în sensul de a se menţiona că veniturile au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice, astfel cum prevede art. 48 din OG nr.26/2000 (art. 12, alin. 1, litera e), precum şi în sensul de a se menţiona ca Adunarea Generala este alcătuită din totalitatea membrilor, atributiile vicepresedintelui, organul de control al asociaţiei ţi atribuţiile acestuia; - să refacă actul constitutiv în sensul de a se preciza scopul asociaţiei, precum şi în sensul de a se menţiona Adunarea Generala ca fiind alcătuită din totalitatea membrilor şi organul de control al asociaţiei; - să refacă contractul de comodat în sensul de a se stipula in continutul art. 2.1 camera nr.1 din imobilul situat în Mioveni, str. Muntenia, bl.M6, sc.B, ap.2, judeş Argeş şi să fie însoţit de dovada dreptului de proprietate. Amână judecarea cauzei la data de 01.03.2018 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, sala nr.3, ora 8,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018Încuviinţează cererea formulata de reprezentantul petentei cu privire la acordarea unui nou termen de judecata. Pune in vedere petentei, prin reprezentant, să remedieze următoarele neregularităţi: - să refacă statutul în sensul de a se menţiona că veniturile au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice, astfel cum prevede art. 48 din OG nr.26/2000 (art. 12, alin. 1, litera e), precum şi în sensul de a se menţiona ca Adunarea Generala este alcătuită din totalitatea membrilor, atributiile vicepresedintelui, organul de control al asociaţiei ţi atribuţiile acestuia; - să refacă actul constitutiv în sensul de a se preciza scopul asociaţiei, precum şi în sensul de a se menţiona Adunarea Generala ca fiind alcătuită din totalitatea membrilor şi organul de control al asociaţiei; - să refacă contractul de comodat în sensul de a se stipula in continutul art. 2.1 camera nr.1 din imobilul situat în Mioveni, str. Muntenia, bl.M6, sc.B, ap.2, judeş Argeş şi să fie însoţit de dovada dreptului de proprietate. Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2018 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, sala nr.3, ora 8,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.02.2018