P******** D* P* L**** J********** S****
PetentB** I**
IntimatS* S******* L* T***** S**
IntimatB***** B****** C******
IntimatS******** P***** D* P****** L***** A* M*********** S****
IntimatÎn baza art. 318 alin. (15) lit. b) Cod procedură penală respinge cererea de confirmare a ordonanţei de renunţare la urmărirea penală nr. 3129/P/2017 din data de 11.12.2018 a Parchetului de pe lângă Judecatoria Sibiu şi desfiinţează soluţia de renunţare la urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice afte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează sa fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil - teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor ţi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturala sau istorică deosebita, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate, prevăzută de art. 24 lit. a din Legea 50/1991 republicată În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală dispune clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice afte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează sa fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil - teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor ţi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturala sau istorică deosebita, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate, prevăzută de art. 24 lit. a din Legea 50/1991 republicată , întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 25.02.2019
Hotararecameraconsiliu242/2019 din 25.02.2019Amana pronuntarea pentru data de 25.02.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.02.2019Amână pronuntarea pentru data de 11.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2019