C*** M* V*** M******
InculpatÎn baza art. 346, alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2096/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpatul C V M, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334, alin. 1 Cod penal, şi conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335, alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38, alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C V M, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334, alin. 1 Cod penal, şi conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335, alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38, alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara252/2019 din 22.01.2019