P**** M***** C******
PetentI************ D* P****** A* J******** I****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul P**** M***** C****** în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ILFOV împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PIFX nr. 0202993/08.09.2018 întocmit de intimată. Anulează în parte procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PIFX nr. 0202993/08.09.2018. Înlocuieşte sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 4 puncte-amendă valorând 580 de lei, aplicată în temeiul art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG 195/2002, cu avertisment. Exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 580 de lei. Înlătură sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, aplicată în temeiul art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG 195/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 19.03.2019.
Hotarare 1541/2019 din 19.03.2019Amână pronunţarea, la data de 19.03.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2019Amână pronunţarea, la data de 13.03.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 15.01.2019