P***** M*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 344/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, privind pe inculpatul PANŢÎR MARIAN, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de: Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin.2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PANŢÎR MARIAN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.10.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara68/2018 din 16.10.2018