L****** L*****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 C.pen. coroborat cu art. 396 alin. 1, 4 şi 10 C.proc.pen., raportat la art. 83 C.pen., stabileşte pedeapsa de 11 (unsprezece) luni în sarcina inculpatului L****** L*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (fapta din data de 09.02.2017). În baza art. 83 alin. 1 C.pen., amână aplicarea pedepsei de 11 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. 1 C.pen. În baza art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 zile la una dintre următoarele două instituţii: Administraţia Domeniului Public Bucureşti – Sector II sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector II, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 şi 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. g C.pen., impune inculpatului obligaţia de a nu conduce, pe durata termenului de supraveghere, vehicule pentru conducerea cărora pe drumurile publice este necesar permisul de conducere de categoria B. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, rap. la art. 88 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 500 lei în cursul urmăririi penale şi 200 lei în cursul camerei preliminare şi a judecăţii. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.11.2018.
Hotarare 5569/2018 din 13.11.2018Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 13.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2018