V*** F*********
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** - T**** S*
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei o compensaţie bănească lunară până la pensionare, care să acopere diferenţa dintre media veniturilor realizate pe ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist şi venitul lunar obţinut ca urmare a imposibilităţii continuării activităţii de zbor, începând cu data de 20.06.2017. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 31.01.2019.
Hotarare 235/2019 din 31.01.2019Amana pronunţarea la data de 31.01.2019. Pronunţata in sedinta publică, astazi, 17.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019În vederea depunerii de înscrisuri de către pârâta,
Incheiere de sedinta din 29.11.2018