I************ Ş***** J******* B*******
PârâtL*** S*********** Î********* B******* R**************** D**************** E**** Ş* C********* L*******
Reprezentant legalŞ***** G********* N** 1 V****** D***
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului I************ Ş***** J******* B******* numai în ceea ce priveşte obligarea la modificarea statului de personal. Admite excepţia prematurităţii formulării acţiunii pentru pretenţiile aferente întervalului 31.01.2018-02.04.2019 şi, în consecinţă respinge ca fiind prematur formulate pretenţiile reclamantelor pentru această perioadă. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantele: Negru Daniela, Adochiţei Elena şi Constantin Luminiţa - prin Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială nr. 1 Vlădeni Deal şi I************ Ş***** J******* B*******. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială nr. 1 Vlădeni Deal să modifice statul de personal numai pentru intervalul 01.01.2018 -30.01.2018 în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi şi să le emită acestora decizii de reîncadrare salarială, în sensul includerii şi a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariu de bază . Obligă pârâtul I************ Ş***** J******* B******* să avizeze statul de personal modificat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială nr. 1 Vlădeni Deal să plătească reclamantelor diferenţele salariale reprezentând sporul pentru condiţii periculoase în procent de 15 % din salariu de bază pentru perioada 01.01.2018 - 30.01. 2018 , sumele urmând a fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie de la data scadenţei până la data de 12.06.2018 precum şi dobânda legală de la data de 13.06.2018 până la data plăţii efective . Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani Pronunţată la data de 02.04.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei.
Hotarare 271/2019 din 02.04.2019Faţă de lipsa buletinelor de determinare a locurilor de muncă ce ar trebui încadrate în condiţii vătămătoare, eliberate de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, va amâna judecarea cauzei pentru data de 02.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.02.2019.
Incheiere de sedinta din 28.02.2019Având în vedere lipsa Buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă,instanţa amână judecarea cauzei pentru data de 28.02.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2019.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019Amână judecarea cauzei pentru data de 22.01.2018, pentru a se depune la dosar Buletinul de determinare a locurilor de muncă care ar trebui încadrate în condiţii vătămătoare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.12.2018.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018La solicitarea reclamanţilor,amână judecarea cauzei la data de 11.12.2018, pentru continuarea procedurii de obţinere a buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă a căror activitate se desfăşoară în condiţii vătămătoare, de către Directia de sănătate publică, şi transmiterea acestora către ordonatorul principal de credite spre aprobare. Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 24.10.2018.
Incheiere de sedinta din 24.10.2018Pentru a se comunica înscrisurile depuse de Liga Sindicatelor din Învăţământ.
Incheiere de sedinta din 17.09.2018