S* R** & R** S*
ReclamantS* R*********** S**
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta ROEXPERTAUTO SRL. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 152,59 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate, cu penalităţi de întârziere contractuale în cuantum de 0,2%/zi de întârziere calculate asupra sumei de 152,59 începând data scadenţei fiecărei facturi în parte şi până la plata integrală a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 521,92 lei reprezentând contravaloarea abonamentului aferent perioadei cuprinse între data încetării contractului încheiat de păr?i, respectiv septembrie 2017 ?i data încetării perioadei contractuale, mai 2018. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge în rest pretenţiile formulate ca neîntemeiate. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.11.2018.
Hotararecameraconsiliu2698/2018 din 15.11.2018