S********* D**************
InculpatT********* A****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6535/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la inculpaţii S********* D**************, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen. şi T********* A****, pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului prev. de art. 335 alin. 3 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii S********* D************** şi T********* A****. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpaţilor. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 12.11.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 12.11.2018