Z***** M**** L***** A********
InculpatM**** M****
InculpatS****** R***** A******** N***
InculpatV***** I*****
Parte vătămatăS****** A********
Parte responsabilă civilmenteConstată îndeplinită procedura prevăzută de art. 511 Cpp, privind punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate aplicată inculpatului minor S****** R***** A******** N***.
I. În baza art. 193 alin 2 C.pen., condamnă pe inculpatul Z***** M**** L***** A********,la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei, corespunzător unui număr de 180 zile-amendă (valoarea unei zile-amendă fiind de 10 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.pen. privind înlocuirea, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, a pedepsei amenzii penale cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. II. În baza art. 120 C.pen. aplică inculpatului S****** R***** A******** N***, măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 113 şi urm. C.pen. În baza art. 67 alin. 2 din Legea 253/2013, dispune ca supravegherea şi îndrumarea inculpatului să se realizeze de către părinţii acestuia, respectiv S****** A******** şi Sîntion Nicoleta, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Dolj. În baza art. 121 alin. 1 lit. a şi e Cod penal, dispune ca pe durata executării măsurii educative a supravegherii, inculpatul să se supună următoarelor obligaţii: - să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională ; - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de această instituţie. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a supravegherii. III. În baza art. 396 alin. 5 C.p.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. c) C.p.pen., achită pe inculpatul M**** M****,pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. IV. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. V. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpaţii Z***** M**** L***** A******** şi S****** R***** A******** N*** la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.pen., cheltuielile judiciare privind pe inc. M**** M**** rămân în sarcina statului. Suma 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S****** R***** A******** N*** în faza camerei preliminare (av. Mihăloiu Emiliana conform delegaţiei nr. 8159/2018) şi suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Z***** M**** L***** A******** în faza judecăţii (av. Ispas Radu Vlăduţ conform delegaţiei nr. 860/2019) vor fi avansatr din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 Aprilie 2019.
Hotarare 130/2019 din 18.04.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 18.04.2019. Pronunţată în şedinţa publică din 11 Aprilie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2019pentru lipsă martori
Incheiere de sedinta din 28.03.2019pentru lipsă martori
Incheiere de sedinta din 14.03.2019pentru lipsă martori
Incheiere de sedinta din 28.02.2019pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 31.01.2019pentru a se desemna apărător din oficiu
Incheiere de sedinta din 17.01.2019pentru lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 28.11.2018