Dosar 1427/62/2016 din 09.05.2018

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1427/62/2016
Data dosar:
09.05.2018
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 10:30

    Complet: C1Ap NCPC civil
  • Schimbat în parte

    Respinge apelul formulat de apelanta SC Dinamic Company SRL, în insolvenţă, reprezentată legal prin administrator special Pavăl Sorin şi administrator judiciar Eurom Insolv SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 1420/C/22 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. 1427/62/2016. Admite apelul incident formulat de apelantul Municipiul Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o schimbă în parte în sensul că: Înlătură considerentele prin care s-a constatat nulitatea parţială a actului adiţional nr. 3/17 aprilie 2014 la contractul de lucrări nr. 59/04 aprilie 2013 încheiat între Municipiul Braşov şi asocierea SC Valve International SA Brăila şi SC Niliten SLU. Păstrează dispozitivul şi restul considerentelor. Obligă apelanta SC Dinamic Company SRL să plătească apelantului Municipiul Braşov suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 369 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi 6 noiembrie 2018.

    Hotarare 1660/2018 din 06.11.2018
  • Sedinta din data de 05.11.2018 la ora 10:30

    Complet: C1Ap NCPC civil
  • Amână pronunţarea

    Instanta in aceeasi compunere si pentru aceleasi motive, amana pronuntarea la 6 noiembrie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2018
  • Sedinta din data de 29.10.2018 la ora 10:30

    Complet: C1Ap NCPC civil
  • Amână pronunţarea

    În aceeaşi compunere şi pentru aceleaşi motive, amână pronunţarea la 5.11.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2018
  • Sedinta din data de 15.10.2018 la ora 10:30

    Complet: C1Ap NCPC civil
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 29.10.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2018
  • Sedinta din data de 03.09.2018 la ora 10:30

    Complet: C1Ap NCPC civil
  • Amână cauza

    Faţă de cererea formulată de reprezentanta apelantului pârât, amână judecarea cauzei la 15 octombrie 2018.

    Incheiere de sedinta din 03.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD