D***** D******
ReclamantR**** N******** A P******** R******* P*** D******* S****** M********
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul DD, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Daniel Contra din Baia Mare, str. Victoriei nr. 59A/21, jud. Maramureş în contradictoriu cu pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA PRIN DIRECŢIA SILVICĂ MARAMUREŞ, cu sediul în Baia Mare, str. 22 Decembrie nr. 36, jud. Maramureş. Anulează decizia nr. 309/N din 28.12.2017, a directorului Direcţiei Silvice Maramureş. Dispune obligarea pârâtei Direcţia Silvică Maramureş la reintegrarea reclamantului DD, în funcţia de pădurar la Ocolul Silvic Poieni. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale restante de la data de 28.12.2017 şi până la reintegrarea efectivă în funcţia deţinută anterior. Obligă pârâta Direcţia Silvică Maramureş să plătească reclamantului DD dobânda legală aferentă sumelor reprezentând drepturi salariale datorate între data desfacerii contractului individual de muncă şi data reintegrării reclamantului, dobândă calculată de la data scadenţei până la plata efectivă a drepturilor băneşti. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantului. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş-Secţia I civilă. Pronunţată azi, 10 octombrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1145/2018 din 10.10.2018Amână pronunţarea la data de 10.10.2018, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.10.2018Amână pronunţarea la data de 03.10.2018, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.09.2018Amână pronunţarea la data de 26.09.2018, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2018În vederea administrării probatoriului încuviinţat s-a dispus amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar; pentru a se emite adresă pârâtei să depună la dosar un exemplar din înscrisurile depuse la data de 8.05.2018, pentru a se comunica reclamantului,
Incheiere de sedinta din 08.05.2018pentru a se emite adresă către pârâtă
Incheiere de sedinta din 03.04.2018