N***** C***********
Recurent ReclamantE***** C*********
Intimat PârâtE***** F***************
Intimat Pârâtconstată perimată cererea de restituire a taxei judiciare de timbru. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Recursul se depune la CAB. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.07.2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. APB/GIA
Incheiere de sedinta din 06.07.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020
Având în vedere Hotărârea nr.2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, întrunită în şedinţa din 29 ianuarie 2020, prin care s-a decis, în majoritate, suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, având ca obiect, în materie civilă, ordonanţă preşedinţială, măsuri asiguratorii, suspendare provizorie executare, răpiri internaţionale de copii, plasamente, adopţii, custodii publice şi declarare ca indezirabil şi, constatând că prezenta cauză nu are o astfel de natură, va amâna judecarea cauzei - MG - SR
Incheiere de sedinta din 17.02.2020Suspendă judecarea cauzei pentru lipsa părtilor conform art.411 alin.1 pct.2 din C.pr.civ. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.04.2019. MG/OC
Incheiere suspendare din 15.04.2019Respinge recursul ca inadmisibil. Obligă recurentul la plata către intimati a sumei de 700 lei, redusă conform art.451 al.2 C.pr.civ. Definitivă. Pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei, astăzi, 18.03.2019. MG/OC
Hotarare 217/2019 din 18.03.2019În baza art. 520 alin. 4 C. pr. civ. suspendă judecarea recursului până la soluţionarea de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizării formulate de CAB - Secţia a IV-a Civilă cu privire la următoarea chestiune de drept: "Recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 în Monitorul Oficial, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite anterior publicării deciziei (20 iulie 2017), recursuri nesoluţionate până la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/04.07.2017 (01.10.2018), devin admisibile sau îşi menţin caracterul inadmisibil rezultat din interpăretarea dispoziţiilor art. 27 C. pr. civ. cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României cât priveşte producerea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, data de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52/18.06.2018, publicată în M. Of. nr. 609/17.07.2018?", ce face obiectul dosarelor 2658/1/2018 şi 2810/1/2018 conexat la 2658/1/2018. Cu recurs pe durata suspendării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2018. AGT/AA
Incheiere suspendare din 10.12.2018Admite în parte cererea. Dispune eşalonarea taxei de timbru de 1799 lei în 10 rate lunare egale, începând cu 1.10.2018. Cu cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şdinţă publică, azi, 17.09.2018. AGT/AA
Incheiere de sedinta din 17.09.2018