R** V*****
InculpatB**** I***
InculpatM******* A***** D**
Parte vătămatăÎn temeiul dispoziţiilor art. 208 alin.2-3 Cod procedură penală, raportat la art.207 alin.5 Cod procedură penală revocă măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpat prin Încheierea penală nr. 300/2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Beclean în dosarul nr.1436/186/2018/a1.2. În baza art.211 alin.2 Cod procedură penală dispune luarea faţă de inculpat a măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile. În baza art.215 alin.1 şi 2 Cod procedură penală dispune ca, pe durata controlului judiciar, inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la Judecătoria Beclean ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Beclean cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat. d) să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Beclean; e) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoana vătămată şi cu martorii şi nici cu numitul R. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune ca supravegherea inculpatului să se realizeze de către Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud (prin intermediul Poliţiei Oraşului Beclean). Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.07.2018.
Hotarare 159/2018 din 17.07.2018