U******* A************ T********** M********* O*****
ReclamantN**** M****** C******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât. Respinge cererea formulată de reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Orşova, în contradictoriu cu pârâta Nemeş Mihaela Codruţa, ca fiind prescrisă. Respinge petitul privind solicitarea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedit. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Orşova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 19.12.2019.
Hotarare 629/2019 din 19.12.2019Amână cauza în vederea citării pârâtei cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Amână cauza pentru a da posibilitate pârâtului să observe înscrisurile depuse
Incheiere de sedinta din 17.10.2019Amână cauza în vederea administrării probei cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 19.09.2019În baza art. art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea cauzei nr. 4929/101/2017* al Curţii de apel Craiova. Cu recurs pe toată durata perioadei de suspendare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Orşova, jud. Mehedinţi. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 21.02.2019.
Incheiere suspendare din 21.02.2019