A****** O*** N*******
ApelantA************ D********* P***** S***** 1
IntimatAdmite apelul.Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:Admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să stabilească, începând cu data de 15.12.2016, salariul de bază cuvenit reclamantei prin aplicarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 231/2016. Anulează în parte art. 3 din Decizia nr. 29/30.01.2017 emisă de pârâtă şi art. 1 din actul adiţional nr. 3/01.02.2017 la contractul individual de muncă nr. 5394/26.01.2016, în privinţa cuantumului brut al salariului de bază şi obligă pârâta la acordarea în favoarea reclamantei a majorării de 20% prevăzută de O.U.G. nr. 2/2017 la cuantumul brut al salariului de bază de încadrare stabilit la nivel maxim, potrivit O.U.G. nr. 57/2015 şi Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 231/2016, începând cu data de 01.02.2017.Păstrează în rest sentinţa.Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2018.
Hotarare 3861/2018 din 02.10.2018