C***** C***
ReclamantS* S******* R****** S**
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare. Respinge cererea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta S.R. S.R.L., ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cerere de recurs care se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 12.11.2018.
Hotarare 968/2018 din 12.11.2018Amână pronun?area asupra solutiei în cauză pentru data de 12.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2018Dat fiind că preten?iile solicitate în prezenta cauză privesc exclusiv cea de a doua procedură finalizată prin încheierea unui contract între părţi, instanţa apreciază că este utilă depunerea la dosar a tuturor actelor în integralitatea lor în ceea ce priveşte cea de a doua procedură derulată între părţi. Pune în vedere reprezentantei reclamantei, ca până la termenul ce se va acorda să depună la dosar toate actele care au format dosarul de achiziţie directă finalizat în încheierea contractelor încheiate între părţi.
Incheiere de sedinta din 19.10.2018Cu ocazia deliberării, instanţa repune cauza pe rol şi acordă termen pentru data de 19.10.2018. Citarea părţilor pentru acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 08.10.2018Amână pronun?area în cauză pentru data de 08.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2018