Dosar 144/117/2018 din 11.01.2018

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 144/117/2018
Data dosar:
11.01.2018
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.10.2018 la ora 8:00

    Complet: Complet 4 LM
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, acţiunea formulată, în consecinţă: Anulează decizia nr. 32/15.11.2017 emisă de pârâtă, de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului. Obligă pârâta să reîncadreze reclamantul pe postul avut anterior, la acelaşi nivel de salarizare şi corespunzător competenţelor profesionale. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reîncadrarea efectivă. Respinge petitul privind obligarea angajatorului la plata de daune morale. Obligă pârâta să plătească reclamantului 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 octombrie 2018.

    Hotarare 2663/2018 din 02.10.2018
  • Sedinta din data de 18.09.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet 4 LM
  • Amână pronunţarea

    amână pronun?area pentru data de 02.10.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2018
  • Sedinta din data de 12.06.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet 4 LM
  • Amână cauza

    amână cauza

    Incheiere de sedinta din 12.06.2018
  • Sedinta din data de 17.04.2018 la ora 8:00

    Complet: Complet 4 LM
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriului

    Incheiere de sedinta din 17.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD