I****** A*** L*******
ReclamantS* T***** S****** S******
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează Decizia nr. 4/28.03.2018 emisă de intimată. Obligă intimata să reintegreze contestatoarea în funcţia avută anterior concedierii, aceea de „director de vânzări”. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă, la care se va adăuga dobânda legală de la data scadenţei până la plata efectivă. Respinge acţiunea în rest, ca neîntemeiată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi 03.10.2018.
Hotarare 7025/2018 din 03.10.2018Amână pronunţarea la data de 03.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2018Pentru îndeplinirea unor obligaţii.
Incheiere de sedinta din 24.07.2018