B****** D**** C*******
CondamnatÎn temeiul art. 587 alin. 1 C.proc.pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C.pen., respinge ca neîntemeiată propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara de liberare condiţionată cu privire la intimatul condamnat BLEAUCA DANUT CRISTIAN, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, vizând pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 583/2017 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1268/2017 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. În temeiul art. 587 alin. 2 C.proc.pen. fixează termen de reînnoire a cererii după data de 18.08.2018. În temeiul art. 272 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., dispune plata sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş (av. Titirez Octavian Constantin). În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.06.2018.
Hotarare 3041/2018 din 12.06.2018