D****** V***** C*******
InculpatB**** A*****
Contestator InculpatD*************** T********* O*****
Reprezentant legalÎn baza art. 425/1 aliniatul 7 punctul 2 litera a raportat la art. 205 din Codul de procedură penală, Admite contestaţia formulată de inculpatul B**** A*****, împotriva încheierii penale din 21 august 2018, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor, pe care o desfiinţează în totalitate şi rejudecând: În baza art. 214 Cod procedură penală cu referire la art. 211 Cod procedură penală dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul B**** A*****, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 31 august 2018 până la data de 29 septembrie 2018 inclusiv, urmând ca în această perioadă să fie verificată legalitatea şi oportunitatea măsurii preventive. În baza art. 215 alineatul 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul B**** A***** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alineatul 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatul B**** A*****, să respecte următoarele obligaţii: - să nu comunice direct sau indirect cu coinculpatul D****** V***** C******* (în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea) şi cu martorii Cucu Sabin, Novecky Monica Angela şi Onica Florica – Mihaela. - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alineatul 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului B**** A***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura preventivă a controlului judiciar se poate înlocui cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza articolului 275 alineatul 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. DEFINITIVĂ. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 31 august 2018.
Hotararecameraconsiliu89/2018 din 31.08.2018Faţă de cererea de amânare formulată de avocatul ales pentru a traduce înscrisurile medicale din limba germană în limba română.
Incheiere de sedinta din 27.08.2018