D***** S******* S** - S***** A***
ReclamantP******* S***** 2 B********
PârâtP******* S********* 2 B********
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată în cauză de pârâta PRIMĂRIA SECTORULUI 2 BUCUREŞTI, ca neîntemeiată. Ia act că reclamanta a renunţat la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată în cauză şi nu a mai susţinut această excepţie. Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată în cauză de reclamantă, ca neîntemeiată. Respinge excepţia de nelegalitate invocată în cauză de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea aşa cum a fost precizată, formulată de reclamanta DIEMME SUPPLIES SRL, în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA SECTORULUI 2 BUCUREŞTI şi P******* S********* 2 B********. Obligă pârâţii să realizeze demersurile necesare şi să emită un răspuns prin care să soluţioneze cererea reclamantei de emitere a unei noi autoriza?ii de construire în vederea continuării executării lucrărilor iniţiate în baza Autorizaţiei de construire nr. 34/2”D’/23.01.2008 pentru imobilul din mun. Bucureşti, str. Delea Veche, nr. 22, Sector 2. Ia act că apărătorul reclamantei a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Ia act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.06.2019.
Hotarare 839/2019 din 20.06.2019Amână pronunţarea la data de 20.06.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.06.2019Amână pronunţarea la data de 13.06.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.05.2019dispune comunicarea către pârâţi a cererii în probatoriu, Anexei 3 şi Anexei 4, depuse la acest terme de apărătorul reclamantei, cu menţiunea că la termenul următor urmează să fie pusă în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantă. Pentru aceste motive, amână judecarea cauzei şi acordă termen la 30.05.2019
Incheiere de sedinta din 16.05.2019Pune în vedere reclamantei să depună la dosar dovezi în sensul că reclamanta este fosta B.G.B. IOLA INVESTMENT CO SRL şi are sediul în localitatea Fierbinţi Târg. Totodată, pune în vedere reclamantei să anexeze, în copie certificată, adresa la care face referire în cererea de chemare în judecată, şi anume nr. 69143 din 27.06.2018 şi celelalte trei solicitări evidenţiate în cererea de chemare în judecată la fila 5 din dosar, respectiv nr.76843/16.07.2018, nr.77684/18.07.2018 şi nr.78542/19.07.2018. Pentru aceste motive, în scopul verificării calităţii reclamantei şi pentru a se depune documentele solicitate, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019Apreciază întemeiată cererea formulată de pârâtul P******* S********* 2 B******** şi, în consecinţă, o admite. Amână cauza la data de 18.04.2019 şi dispune revenirea cu adresă către pârâtul P******* S********* 2 B******** ca în precedent, cu menţiunea, pentru conducerea instituţiei, să înainteze documentele solicitate de instanţă, sub sancţiunea amenzii.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019Admite în parte cererea de introducerea în cauză a Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti şi a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti prin Primar formulată de reclamantă şi dispune introducerea în cauză Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti. Respingerea cererea formulată de reclamantă de introducere în cauză a Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti prin Primar. Dispune citarea Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti cu copie cerere completatoare, cerere iniţială şi documentele anexate aflate la filele 135-209 din dosar cu consecinţa desprinderii de la dosar a acestor acte şi renumerotarea dosarului. Totodată, dispune ca în citaţia pârâtului Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti să se facă menţiunea ca acesta să depună întâmpinare la dosar şi în copie certificată, în două exemplare, toate înscrisurile avute în vedere la emiterea autorizaţiei de construire iniţiale conform art.13 din Legea nr.554/2004 cu modificările şi completările ulterioare. Admite solicitarea apărătorului reclamantei, în sensul că urmează a se solicita pârâtului Primarul Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti să anexeze toată documentaţia avută în vederea la întocmirea Planului Urbanistic de Detaliu, precum şi Planul Urbanistic Zonal. Pentru a fi înaintate documentele solicitate, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 07.02.2019