T*** V*****
InculpatM**** A*****
InculpatM** C******* V***
Parte civilăB**** B***** M****
Parte civilăI.În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 ?i alin. 10 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul T.V., dp, în prezent aflat în stare de detenţie în altă cauză, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 ?i art. 43 alin. 1 din Codul penal, în condi?iile stării de recidivă postcondamnatorie. Constată că infrac?iunea ce constituie obiectul prezentei cauze a fost săvâr?ită ?i descoperită în termenul de supraveghere a liberării condiţionate din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 326 din data de 05.12.2013 pronunţată de Judecătoria Reghin, definitivă prin decizia penală nr. 67/A din data de 20.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, cu un rest rămas neexecutat de 554 de zile închisoare. În temeiul art. 104 alin. 2 din Codul penal ?i raportat la Decizia ÎCCJ nr. 7/26.04.2018, revocă liberarea condi?ionată dispusă fa?ă de inculpatul T. V. prin sentin?a penală nr. 165 din data de 14.02.2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Mure? ?i dispune executarea restului de pedeapsă de 554 de zile de închisoare, după scăderea a 252 de zile considerate ca executate în mod suplimentar pentru executarea pedepsei men?ionată în paragraful anterior în condi?ii necorespunzătoare în perioada 30.08.2013-21.02.2017, în baza art. 55 ind. 1 din Legea nr. 169/14.07.2017 pentru modificarea ?i completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor ?i a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv executarea unui rest de pedeapsă de 302 zile închisoare. În baza art. 104 alin. 2 coroborat cu art. 43 alin. 1 din Codul penal ?i raportat la Decizia ÎCCJ nr. 7/26.04.2018, adăugă pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta sentin?ă la restul rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 326 din data de 05.12.2013 pronunţată de Judecătoria Reghin, definitivă prin decizia penală nr. 67/A din data de 20.03.2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, după scăderea celor 252 de zile considerate ca executate în mod suplimentar, ?i anume restul de pedeapsă de 302 zile închisoare, inculpatul urmând să execute, în regim de deten?ie, pedeapsa rezultantă de 3 ani ?i 302 zile închisoare. Constată că inculpatul T. V.se află în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate. II. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 ?i alin. 10 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul M. A., dp, la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) şi alin. 2 lit. b) din Codul penal. În temeiul art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare sub supraveghere ?i stabile?te în condiţiile art. 92 alin.1 ?i alin. 2 din Codul penal, un termen de supraveghere de 4 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal, pune în vedere inculpatului M. A. ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Mure?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a) şi b) din Codul penal, impune inculpatului să execute obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională şi obliga?ia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 94 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c)-e) din Codul penal se comunică Serviciului de probaţiune Mureş. În temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, dispune obligarea inculpatului M. A.ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunită?ii, pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Ungheni, jude?ul Mure? sau în cadrul Primăriei municipiului Târgu Mureş, jude?ul Mure?. În baza art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 91 alin. 4 din Codul penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, respectiv asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse, dar ?i cu privire la consecinţele săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, constând în posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi consecutiv, executarea pedepsei iniţial suspendate. În temeiul art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 19 alin. 1, 2 ?i 5 ?i art. 25 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1381 ?i art. 1385 din Codul civil, respinge ca neîntemeiată ac?iunea civilă formulată de partea civilă M.C. V. În temeiul art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 19 alin. 1, 2 ?i 5 ?i art. 25 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1381 ?i art. 1385 din Codul civil, admite în parte ac?iunea civilă formulată de partea civilă B. B. M.(domiciliată în --) şi obligă inculpaţii T. V. şi M. A., în solidar, la plata în favoarea acesteia a sumei de 899 de lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. e) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 274 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală ?i art. 398 din Codul de procedură penală obligă inculpa?ii T.V. şi M. A. la plata sumei de 1600 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală ?i suma de 1200 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazelor de cameră preliminară ?i judecată, urmând ca fiecare din ace?tia să achite suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, suma de 690 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu-av. T. E.din fazele de cameră preliminară ?i judecată desemnat pentru inculpatul M. A. (delega?ia nr. 4350/2018) şi suma de 690 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu-av. G. R. D.din fazele de cameră preliminară ?i judecată desemnat pentru inculpatul T. V.(delega?ia nr. 4349/2018) rămân în sarcina statului ?i se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentin?ei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 decembrie 2019.
Hotarare 1213/2019 din 13.12.2019Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 13 decembrie 2019, ora 08:30, pronunţare care va avea loc în sala de judecată nr. 2. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 28.11.2019Stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii la data de 28 noiembrie 2019, ora 09:00, pronunţare care va avea loc în sala de judecată nr. 2. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019În temeiul art. 377 alin. 2 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpatul M. A., prin intermediul apărătoarei sale. Dispune amânarea judecării cauzei în vederea acordării posibilităţii inculpatului M. A. de a depune la dosarul cauzei înscrisurile în circumstanţiere de care înţelege să se prevaleze în prezenta cauză. Admite cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public şi dispune emiterea unei adrese către Penitenciarul Târgu Mureş cu solicitarea de preciza dacă inculpatul T.V. a executat pedeapsa din executarea căreia s-a liberat condiţionat la data de 21.02.2017, în condiţii necorespunzătoare, iar în caz afirmativ, care este numărul acestor zile şi totodată care ar fi numărul de zile considerate ca executate în mod suplimentar în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 în raport de întreaga pedeapsă executată în astfel de condi?ii. Dispune emiterea unei adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Reghin cu solicitarea de a transmite la dosarul cauzei copia sentinţei penale nr. 326/2013, precum şi a extrasului deciziei penale aferente nr. 67/2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş. Dispune emiterea unei adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş cu solicitarea de a transmite la dosarul cauzei copia sentinţei penale nr.165/2017, cu menţiuni privind data şi modalitatea rămânerii definitive. În temeiul art. 353 alin. 2 teza a II-a Cod procedură penală, dispune reluarea procedurii de citare cu inculpatul T. V., prin administraţia locului de detenţie. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală dispune reluarea procedurii de citare cu păr?ile civile B. B. M. şi M.C.V. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, menţine termenul în cunoştinţă inculpatului M.A. Pune în vedere inculpatului M. A., apărătoarei inculpatului M.Ad. şi apărătoarei inculpatului T.V. că ?edin?a de judecată corespunzătoare următorului termen de judecată va avea loc în noul sediu al instan?ei aflat în Târgu Mureş, str. Gheorghe Doja, nr. 143, jud. Mure?, sala nr. 3. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 12 noiembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019În temeiul art. 10 coroborat cu art. 356 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpatul M.A. Amână judecarea cauzei în vederea acordării posibilităţii inculpatului M. A. de a-şi angaja un apărător ales, cu menţiunea că va fi singurul termen de judecată acordat în acest scop. Pune în vedere inculpatului T. V. că, până la următorul termen de judecată, are posibilitatea de a-şi angaja un apărător ales în măsura în care doreşte acest lucru. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală, acordă termen în cunoştinţă inculpaţilor T.V.şi M. A. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală menţine termenul în cunoştinţă acordat părţii civile M. C.V. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală dispune reluarea procedurii de citare cu partea civilă B.B.M. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 24 septembrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 18.06.2019Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul T.V., admite cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public, sens în care amână judecarea cauzei şi dispune reluarea procedurii de citare cu acesta la adresele cunoscute în prezentul dosar, dar şi la adresa de domiciliu indicată în dosarul nr. 2086/320/2019 în cadrul căruia este instituită măsura preventivă a controlului judiciar cu privire la inculpat. Admite cererea formulată de apărătoarea desemnată din oficiu pentru inculpatul M.A. şi dispune reluarea procedurii de citare cu inculpatul, precum şi emiterea unui mandat de aducere în ceea ce îl priveşte, potrivit art. 265 alin. 1 Cod procedură penală. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală dispune reluarea procedurii de citare cu partea civilă B. B.M. În temeiul art. 353 alin. 2 Cod procedură penală menţine termenul în cunoştinţă acordat părţii civile M.C. V. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 18 iunie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 14.05.2019Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul M. A., admite cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public, sens în care amână judecarea cauzei şi dispune reluarea procedurii de citare cu acesta, cu menţiunea pentru factorul poştal de a proceda la completarea integrală a dovezii de primire/procesului verbal de predare a cita?iei emisă pe numele inculpatului, sub sanc?iunea aplicării unei amenzi judiciare conform art. 283 Cod procedură penală. Acordă termen în cunoştinţă părţii civile M. C. V. Dispune reluarea procedurii de citare cu partea civilă B.B. M. Dispune reluarea procedurii de citare cu inculpatul T. V, prin administraţia locului de detenţie. Stabileşte un nou termen de judecată pentru data de 14 mai 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 02.04.2019