H******** A*****
PetentI**** S****** - P****** M*********** S****** - P*** R***** L****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul H******** A***** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ., astăzi, data de 20.06.2019.
Hotarare 2985/2019 din 20.06.2019Amână pronunţarea la data de 20.06.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 06.06.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2019Amână judecarea cauzei la data de 06.06.2019, completul C 11, ora 08.30, sala 352, pentru când se citează petentul cu duplicatul întâmpinării şi al înscrisurilor anexate şi cu menţiunea ca, până cel târziu la următorul termen de judecată, să depună la dosar răspuns la întâmpinare, intimatul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.03.2019.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019