D********* A****
InculpatÎn baza art.335 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.396 alin.10 C.pr.pen., stabileşte în sarcina inculpatului D********* A**** pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în modalitatea conducerii de către o persoană al cărei permis a fost anulat. În baza art.83 alin.1 şi 3 C.pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art.84 C.pen. În baza art.85 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.c - e C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea. În baza art.404 alin.3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 C.pen., referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art.274 alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei reprezintă cheltuieli judiciare corespunzătoare fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19 noiembrie 2018, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 140/2018 din 19.11.2018