Dosar 1473/112/2018 din 16.11.2018

litigiu privind funcţionarii publici statutari


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1473/112/2018
Data dosar:
16.11.2018
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici statutari
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2019 la ora 10:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Respinge cererea

    Admite excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, invocată de pârâtă. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Dreptate Alin Daniel în contradictoriu cu pârâta D******* G******* D* P******** I******.Respinge, în consecinţă, cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.Pronunţată astăzi, 15 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art.396 alin. 2 Codul de procedură civilă.

    Hotarare 71/2019 din 15.03.2019
  • Sedinta din data de 28.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 15.03.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD