A****** I**** N*****
InculpatAcordă termen in continuare, 09.02.2018,ora 17.00. În baza art. 222 alin. ( 2) şi (7) C.proc.pen., admite propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu, formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 134/P/2018. În baza art. 222 alin. (2) C.proc.pen., prelungeşte, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 16.02.2018 până la data de 17.03.2018, inclusiv, măsura arestului la domiciliu a inculpatului A****** I**** N*****, măsură dispusă prin încheierea NR. 4 din 17.01.2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 434/225/2018/a1; Respinge cererea inculpatului formulată prin apărător ales de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventiva a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariul apărătorului din oficiu Stirbu Adrian Gigi în cuantum de 130 lei, conform delegaţiei nr.475/09.02.2018, eliberată de Baroul Mehedinţi, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă, potrivit art. 204 alin 1 C.p.p. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 09.februarie.2018, ora 18.10 la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.