A********* N******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 3 şi 10 C. proc. pen. rap. la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A N, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. 2 lit. b C. pen. În temeiul art. 25 alin. 3 C. proc. pen. dispune desfiinţarea declaraţiei nr. 200 din data de 31.01.2014 privind veniturile realizate în anul 2013 şi declara?ia nr. 220 din data de 23.05.2014 privind venitul estimat/norma de venit în anul 2014 pentru I.I. Docuţă Isabela Gabriela. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3.200 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 800 lei aferentă judecăţii. Ia act că inculpatul a fost asistat/reprezentat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.07.2019.
Hotarare 1201/2019 din 10.07.2019Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 10.07.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 9 Iulie 2019, ora 09:00, C.1, sala 3 pentru depunerea de înscrisuri în circumstan?iere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2019.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 25 Iunie 2019, ora 09:00, C.1, sala 3 pentru când se citează inculpatul cu mandat de aducere cu înso?ire efectivă.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.05.2019.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019