C****** R***** T*****
PetentAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu. Respinge cererea formulată de petentul Cadariu Răzvan Traian, având ca obiect eliberarea certificatului prevăzut de anexa nr. V din Regulamentul Comunităţii Europene nr. 805/2004 cu privire la sentinţa civilă nr. 492/2015 a Judecătoriei Orăştie pronunţată în dosarul nr. 717/272/2015. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Orăştie. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 august 2018.
Incheiere finala dezinvestire 860/2018 din 20.08.2018Pentru ca petentul să-şi exprime punctul de vedere referitor la excepţia autorităţii de lucru judecată invocată de instanţă din oficiu având în vedere că prin sentinţa civilă 845/27.11.2015 instanţa a admis cererea sus numitului şi a dispus eliberarea certificatului prev. de anexa nr. V din Regulamentul CE.
Incheiere de sedinta din 13.08.2018