P********* I* A*****
InculpatCondamnă pe inculpatul Pinconschi Adrian, pentru săvârşirea infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, prev. şi ped. de art.337 din Codul penal, cu aplicarea art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 Cod pr. penală, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin. 2 lit. b) din Codul penal impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria mun.Botoşani, jud. Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art.91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal referitoare la condiţiile în care se poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală obligă pe inculpatul la plata către stat a sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16 aprilie 2018.
Hotarare 472/2018 din 16.04.2018