s***** T**** Z* F************
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) C.pr.pen. stabileşte pedeapsa de 1(un) an închisoare în sarcina inculpatului s.g.p. TIUCĂ FLORIN-DANIEL, din cadrul U.M. 01877 Pantelimon, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 C.pen. În baza art. 83 alin. (1) C.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arge?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform 86 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Arge?. În baza art. 85 alin. (2) C.pen. impune inculpatului obliga?iile: - să presteze o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, pe o durată de 60 de zile, muncă ce va fi prestată în cadrul Primăriei Com. Dâmbovicioara, jud. Arge?; - să nu conducă autovehicule pentru care este necesară de?inerea permisului de conducere; - să nu părăsească teritoriul României fără acordul instan?ei de judecată. În baza art. 404 alin. (3) C.pr.pen. rap.la art.88 C.pen. atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse, instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea si executarea pedepsei. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 910 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care din care suma de 710 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.10.2018.
Hotarare 89/2018 din 23.10.2018