A******** D* P****** S***** G********* M*******
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA DE PĂRINŢI – ŞCOALA GIMNAZIALĂ MERIŞANI, cu sediul în comuna Merişani, str. Principală, nr.1, judeţ Argeş. Dispune înscrierea petentei în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la Grefa Judecătoriei Piteşti. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare pentru petentă şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.03.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 08.03.2018Pune in vedere petentei, prin citaţie, să remedieze următoarele neregularităţi: - să refacă statutul, întrucât cel depus la dosar nu cuprinde menţiunea că veniturile au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice, astfel cum prevede art. 48 din OG nr.26/2000 (art. 8, alin. 7); - să refacă actul constitutiv întrucât cel depus la dosar nu cuprinde menţiunea cu privire la datele de identificare a membrilor asociaţi: numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora şi persoana sau, după caz, precum şi persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice, astfel cum prevede art. 6 alin.2 litera a şi h din OG 26/2000, cu respectarea art.7 alin.1 din OG 26/2000, potrivit căruia “Oricare dintre membrii asociaţi, pe baza împuternicirii date în condiţiile art. 6 alin. (2) lit. h), poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială urmează să-şi aibă sediul.”; Amână judecarea cauzei la data de 08.03.2018 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr.3, ora 8,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018Pune in vedere petentei, prin citaţie, să remedieze următoarele neregularităţi: - să refacă statutul în sensul de a se menţiona că veniturile au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice, astfel cum prevede art. 48 din OG nr.26/2000 (art. 8, alin. 7); - să refacă actul constitutiv în sensul de a se preciza scopul asociaţiei, precum şi în sensul de a se menţiona Adunarea Generala ca fiind alcătuită din totalitatea membrilor; - să se refacă contractul de comodat în sensul de a se stipula în calitate de comodant ca fiind asociaţia şi nu reprezentantul acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2018 – C4-4 Asociaţii şi Fundaţii, Sala nr.3, ora 8,00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.02.2018