M****** G*******
ReclamantC*** N******** D* P***** P****** - C*** J******** D* P***** M****
PârâtRespinge acţiunea civilă formulată de reclamantul M.G. (cu CNP şi cu dom.), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 14.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 184/2019 din 14.02.2019Amana pronuntarea in cauza la data de 14 februarie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019Termen acordat pentru studiul dosarului de pensionare
Incheiere de sedinta din 17.01.2019Termen acordat pentru comunicarea către reclamant a unui exemplar din dosarul de pensionare înaintat de pârâtă
Incheiere de sedinta din 13.11.2018Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării deciziei de recuperare.. Cu drept de apel separat, în termen 5 zile de la pronunţare. Încuviinţarea în probaţiune a înscrisurilor depuse la dosar, de asemenea, depunerea întregii documentaţii care a servit la emiterea deciziei contestate, inclusiv a dosarului de pensionare al reclamantului care să con?ină şi deciziile nr. 215116 din 3 iulie 2017, respectiv din 21 mai 2018 împreună cu dovezile de comunicare către reclamant a acestor decizii. Prorogarea pronunţării cu privire la expertiza contabilă, după ce se va depune documentaţia care a servit la emiterea deciziei contestate. Citarea pârâtei cu menţiunea de a depune la dosar, în dublu exemplar, înscrisurile încuviinţate, respectiv întreaga documentaţie care a servit la emiterea deciziei contestate, inclusiv a dosarului de pensionare al reclamantului care să con?ină şi deciziile nr. 215116 din 3 iulie 2017, respectiv din 21 mai 2018 împreună cu dovezile de comunicare către reclamant a acestor decizii. Amână judecarea cauzei la 13 noiembrie 2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 9 Octombrie 2018
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Termen acordat pentru a da posibilitatea mandatarului conven?ional al reclamantului să precizeze temeiul de drept al petitului I al acţiunii
Incheiere de sedinta din 25.09.2018