M****** L**** A*****
InculpatCondamnă pe inculpatul M.L.A. , la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.p., în condiţiile art. 396 alin. 10 C.p.p.; În baza art. 55 lit. a C.p., interzice inculpatului pe o perioadă de 1 an exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p. cu titlu de pedepse complementare. În baza art. 65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei sus precizate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.p. În baza art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p., respectiv: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatul M.L.A. pe durata termenului de supraveghere obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpatul M.L.A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Mioveni sau Consiliului Local Mioveni . În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În baza art. 274 alin 1 C.p.p. obligă inculpatul să achite către stat suma de 450 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 Octombrie 2019.
Hotarare 1047/2019 din 17.10.2019În baza art. 391 alin. 2 C.p.p. amana pronuntarea la data de 17.10.2019. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 03.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.10.2019În baza art. 391 alin. 1 C.p.p. rămâne în pronunţare la data de 03.10.2019. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2019Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul ales al inculpatului, sens în care acordă un nou termen de judecată pentru a se depune la dosar înscrisurile în circumstanţiere, probă încuviinţată la termenul de judecată din data de 30.05.2019. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 19.09.2019 Complet C8 prima instanţă ora 08:30 sala nr. 4. Se revine cu citarea inculpatului. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.06.2019Conform art. 375 C.p.p. rap. la art. 374 alin. 4 C.p.p., admite cererea inculpatului M. L. A., de judecarea cauzei într-un proces cu recunoaşterea vinovăţiei, apreciind ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Ia act de manifestarea de voinţă a inculpatului cu privire la prestarea unei munci remunerate în folosul comunităţii în situaţia în care va fi găsit vinovat. Încuviinţează proba cu înscrisuri in circumstanţiere solicitata de inculpatul M****** L**** A*****, si acordă în baza art. 377 alin. 2 C.p.p. un termen în vederea depunerii înscrisurilor. Amână judecata cauzei la data de 27.06.2019. În baza art. 353 alin. 2 C.p.p. inculpatul dobândeşte termen în cunoştinţă. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Mai 2019.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019Reluarea procedurii de citare cu inculpatul, cu mandat de aducere. Încunoştinţarea apărătorului ales al inculpatului cu privire la nou termen de judecată dar şi pentru a îndeplini obligaţiile stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 07.02.2019. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 30.05.2019, Complet C8 prima instanţă, ora 08:30, sala nr. 4. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019Termen preschimbat la data de 07.03.2019.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul ales al inculpatului, avocat M.R., prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, având de susţinut o altă cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18.04.2019, Complet C8 prima instanţă, ora 08:30, sala nr. 4. În baza art. 353 alin. 1 C.p.p. se reia procedura de citare cu inculpatul. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Martie 2019.
Incheiere de sedinta din 07.03.2019Încuviinţează cererea formulată de către apărătorul ales la inculpatului, prin care solicită amânarea cauzei pentru a da posibilitatea inculpatului să se prezinte la judecată în vederea exprimării poziţiei procesuale, iar în situaţia în care acesta nu se poate prezenta, pentru a depune la dosar un înscris autentic potrivit dispozi?iilor prev. de art. 375 alin. 1 ind. 1 C.p.p Amână judecata cauzei şi acordă termen de judecată la data de 21.03.2019, Complet C8 prima instanţă, ora 08:30, sala nr. 4. În baza art. 353 alin. 2 C.p.p. inculpatul dobândeşte termen în cunoştinţă. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 07.02.2019