H******* M*****
ContestatorB********* S***
IntimatB********* S**** C* S***** P******** A*** L* C****** A** I**** B*****
IntimatAdmite contestaţia formulată de reclamantul H. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. B********* S*** Anulează decizia de concediere nr. 138043/30.05.2018. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia anterior deţinută, aceea de manager de zonă. Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 4170 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 01 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 164/2019 din 01.03.2019Amână pronunţarea soluţiei la data de 01.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2019S-a încuviinţat cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 11.01.2019