B****** S****
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală admite propunerea de liberare condiţionată. În baza art. 59 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal dispune liberarea condiţionată a condamnatului B****** S**** de sub efectul pedepsei de 6 ani, 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2717/2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 3029/2018. Onorariul în sumă de 130 lei pentru avocatul din oficiu Popa Carmen din cadrul Baroului Bihor, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei în baza delegaţiei nr. 3889/2018. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare cu condamnatul şi cu procurorul. Pronunţată în şedinţă publică din 01 octombrie 2018.
Hotarare 944/2018 din 01.10.2018