N*** G****** C*********
ReclamantR**** A******* L***** - O***** S***** V**** P******* R***
PârâtAdmite contestaţia formulată de reclamantul N*** G****** C*********, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Locală – Ocolul Silvic Valea Pianului R.A. Anulează decizia nr.28/17.05.2018, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus concedierea reclamantului. Obligă pârâta la reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. 28/17.05.2018. Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate cuvenite reclamantului, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data eliberării din funcţie şi până la data reîncadrării efective. Executorie. Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului suma de 1000 lei, cu titlul cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică, din data de 11.12.2018.
Hotarare 1874/2018 din 11.12.2018Amână pronunţarea la data de 11.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2018Amână pronun?area în cauză la data de 04.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2018Amână solu?ionarea cauzei la data de 20.11.2018,pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâtei.
Incheiere de sedinta din 09.10.2018