L****** N***
InculpatS***** R***** A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilă-******* R**** P*** A******* P*** D********* C*** N***** P*** A******* M********
Parte civilăÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a din C.p.p. admite apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj - A.J.F.P. Maramureş împotriva sentinţei penale nr. 54/23 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş, pe care o desfiinţează în raport cu soluţia privind infracţiunea prev. de art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005 şi în raport cu latura civilă şi rejudecând în aceste limite, În baza art. 396 al. 2 din C.p.p. şi art. 8 al. 1 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 al. 1 lit. c şi al. 3 din C.pen. 1969 şi art. 5 din C.pen. condamnă pe inculpatul LN la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorat bugetului general consolidat. În baza art. 71 al. 2 din C.pen. din 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. din 1969 pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen. din 1969. În baza art. 81 şi 82 din C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului LN şi stabileşte termenul de încercare de 4 ani. În baza art. 71 al. 5 din C.pen. dispune suspendare executării pedepselor accesorii. În baza 359 din C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei. Face aplicarea art. 13 din Legea nr. 241/2005, respectiv comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive. În baza art. 25 din C.p.p. rap. la art. 397 din C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 din C.civ. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 admite în parte ac?iunea civilă formulată de către părţii civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj - A.J.F.P. Maramureş ?i obligă pe inculpatul LN la plata sumei de 554.162 de lei, reprezentând daune materiale, la care se adaugă majorări de întârziere şi penalităţi în condiţiile OUG 92/2003 şi a Legii nr. 207/2015, începând cu data de 23 ianuarie 2010 şi până la plata integrală a debitului. În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 instituie măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 554.162 de lei, reprezentând daune materiale, la care se adaugă majorări de întârziere şi penalităţi în condiţiile OUG 92/2003 şi a Legii nr. 207/2015, începând cu data de 23 ianuarie 2010 şi până la plata integrală a debitului. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 274 al. 1 din C.p.p. obligă inculpatul LN la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 martie 2019.
Hotarare 335/2019 din 21.03.2019În vederea deliberării s-a amanat pronuntarea solutiei pentru data de 21.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2019În vederea deliberarii s-a amanat pronuntarea solutiei pentru data de 13.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2019Cauza s-a amanat fata de lipsa martorilor.
Incheiere de sedinta din 30.01.2019Cauza s-a amanat in vederea celor doi martori propusi de parchet.
Incheiere de sedinta din 14.12.2018Cauza s-a amanat fata de lipsa martorului.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Pentru continuarea probaţiunii încuviinţate, amână cauza la data de 22 nov.2018
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Cauza s-a amanat pentru audierea a doi martori.
Incheiere de sedinta din 21.06.2018