C** S*** - P*** L********* J******* S***** Q******* S***
ReclamantV****** G*******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2233 lei, încasată necuvenit, cu titlu de ajutor de deces. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, declaraţia de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 noiembrie 2018.
Hotarare 979/2018 din 12.11.2018Instanţa apreciază necesar completarea probatoriului sens in care va fi citată reclamanta cu menţiunea de a depune Decizia Curţii de conturi, nr. 9/29.01.2016, in întregime, cu menţiunea definitivă,in întregime, copia Contractului Colectiv de muncă al S.C. CET S.A. Bacău, să facă dovada faptului că mama pârâtului a beneficiat anterior decesului de pensie si de asemenea să facă dovada că anterior decesului mama pârâtului a fost sau nu declarată persoană aflată in întreţinerea pârâtului ;
Incheiere de sedinta din 15.10.2018