Dosar 15360/197/2017 din 29.11.2018

contestaţie creditor Legea 77/2016


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15360/197/2017
Data dosar:
29.11.2018
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
contestaţie creditor Legea 77/2016
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.10.2019 la ora 8:30

    Complet: CAP3
  • Nefondat

    Respinge apelul declarat de apelanta OTP Bank România SA împotriva Sentinţei civile nr.7392/24.07.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov pe care o păstrează. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 din Codul de procedură civilă, azi 18 octombrie 2019. Cu opinia separată a doamnei judecător Daniela Elena Urs în sensul admiterii apelului declarat de apelanta OTP Bank România SA împotriva Sentinţei civile nr.7392/24.07.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov, modificării în tot a sentinţei, admiterii contestaţiei formulată de reclamanta OTP Bank România SA în contradictoriu cu intimaţii Lazăr Marcel şi Lazăr Viorica şi repunerii părţilor în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor privind darea în plată.

    Hotarare 1477/2019 din 18.10.2019
  • Sedinta din data de 04.10.2019 la ora 8:30

    Complet: CAP3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 18.10.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2019
  • Sedinta din data de 31.05.2019 la ora 8:30

    Complet: CAP3
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol şi acordă termen de judecată pentru constituirea completului de divergenţă la data de 4 octombrie 2019, sala T4, ora 08,30, dată pentru care vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 mai 2019.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2019
  • Sedinta din data de 24.05.2019 la ora 8:30

    Complet: CAP3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 31.05.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD