C***** M******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 ?i 2 Cod de procedură penală condamnă inculpatul C***** M******, la pedeapsa închisorii de 1 an ?i 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 raportat la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa potrivit art. 65 alin. 3 Cod penal. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul are obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, stabileşte ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa în cadrul Primăriei comunei Izvoarele Sucevei sau Primăriei comunei Moldova Suli?a, programul de executare al acestei activită?i urmând să fie stabilit de către Serviciul de Proba?iune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod de procedură penală cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal şi art. 96 Cod penal, atrage aten?ia inculpatului că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul C***** M****** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează inculpatul C***** M****** că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Ia act că persoana vătămată Boiciuc Gheorghe Daniel nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 398 Cod de procedură penală raportat la art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23.03.2020.
Hotarare 42/2020 din 23.03.2020Amână pronun?area la data de 23 martie 2020. Pronun?ată în şedinţa publică din 16 martie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2020Amână pronun?area la data de 16 martie 2020. Pronun?ată în şedinţa publică din 27 februarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2020la 27.02.2020 pentru audiere martori
Incheiere de sedinta din 16.01.2020la 16.01.2020 pentru a se cita inculpatul, persoana vătămată ?i martorii
Incheiere de sedinta din 07.11.2019la 07/.11.2019 pentru a se audia martorii lipsă
Incheiere de sedinta din 19.09.2019la 19.09.2019 pentru citarea martorilor lipsă
Incheiere de sedinta din 06.06.2019la 06.06.2019 pentru a se cita ceilal?i martori din lucrări
Incheiere de sedinta din 11.04.2019la 11.04.2019 pentru a se audia martorii din lucrări ?i a sosi rela?iile de la Direc?ia Silvică Suceava
Incheiere de sedinta din 21.02.2019la 21.02.2019 pentru a se prezenta inculpatul
Incheiere de sedinta din 20.12.2018